Casatoria gay în România

Dorința de legalizare a căsătoriilor gay în România este un lucru din ce în ce mai mediatizat. Lucru evident deja este ca România este una din ultimele tari din Europa care respinge aceasta căsătorie.Si acum vine intrebarea: Este bine sa fim toleranți, sa avem un spirit civic în conformitate cu aceasta situație și sa acceptam casatoriile gay  sau nu ?
Americanii au fost printre primii care au acceptat casatoria gay dar cu toate aceste majoritatea lor considera acest lucru imoral. Și de ce este casatoria gay un lucru imoral și dăunător pentru societate?  Și nu spun acesta pentru ca am ceva cu cei de alta orientare sexuala  pentru ca îmi iubesc semenii oricum ar fi ei dar problema cu acesta legalizare este ca acest fapt costă în abaterea de la o așa spusa ,,normalitate” a lucrurilor și de la ,,legile naturii ” . Și din nefericire prin aceasta legalizarea se dorește desființarea familiei tradiționale care sta la baza unei societăți sanatoase.
Deoarece legalizarea căsătoriilor gay constituie o abatere de la legile pe care le avem și dacă noi toleram aceasta abatere se vor mai dori si alte abateri și vor mai veni și alții precum pedofilii și zoofilii sa își ceara și ei drepturile iar noi nu  îi vom discrimina nu ?? dar dacă  acceptăm  aceste perversiuni cum ne mai vom putea numi noi ființe umane și „rationale”????
Efectele negative ale acestei legalizări  sunt evidente în primul rand în SUA unde  homosexualii au mai multe drepturi decât heterosexualii iar acest lucru clar este o greșeală. De ce sa acceptam noi legalizarea acestor căsătorii ? Ca sa fim noi cei heterosexualii care suntem majoritari discriminați ?
În Franța deja se dorește eliminarea noțiunilor de „mama” și „tata” din actele oficiale spre a nu discrimina familiile de gay, în Belgia se dorește ca sa nu mai fie scris sexul în certificatul de naștere pentru ca individul ajuns mare sa hotărască el ce vrea sa fie.
Vi se par aceste lucruri normale ??
De ce sa pierdem valorile morale naționale care au stat la baza unității tarii noastre și sa le înlocuim cu cele pe care UE și SUA le considera mai bune și de ce sa ne pierdem identitatea națională???? Pentru ca sa le facem pe plac celor care se considera discriminați? ???

Anunțuri

68 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Maria spune:

    Cititoare a blogului tău, îți accept părerea, cum accept părerea fiecăruia.
    Dar în opinia mea, nu e pentru a le face pe plac celor care se consideră discriminați, ci pentru libertatea fiecăruia de a se construi pe sine după bunul plac.
    Țin să amintesc, conceptul lui Jean-Paul Sartre, anume „omul este condamnat la libertate”; suntem responsabili de alegerile pe care le luăm și în același timp și de urmările care ar putea să-și facă apariția. Nu susțin cu tărie ideea unei căsătorii între persoane de același sex, dar iubirea nu cred că ține de condiții. De ce un asemenea taifun de comentarii și argumentări împotriva libertății fiecăruia de a fi exact ceea ce-și dorește?
    Sunt absolut sigură că o căsătorie între persoane de același sex, nu are cu ce să afecteze persoanele din jurul lor. Fiecare are propria educație și fiecare știe mai mult sau mai puțin ce vrea să devină.
    Un gând simplu, pentru o lume în care ar trebui să ne preocupe doar ce se întâmplă în grădina noastră. ☺

    Apreciat de 5 persoane

    1. Foarte corect dar din nefericire privind situația celor din America unde nu sunt doar căsătorii gay pașnice ci și din acelea care fac în public demonstrații nerușinate expunandu-si nuditatea, sau care primesc mai multe drepturi decât cei heterosexualii ca de exemplu în New York o familie de homosexuali au prioritate la înfierea unui copil sau nu le poate fi interzisa intrarea la o ceremonie privata sau intrarea în unele locale închiriate nu putem spune că nu afectează pe cei din jur. Și din nefericirea chiar și după legalizarea căsătoriilor aceștia nu rămân doar la atât ci vor și aprecierea celor care nu sunt de-acord cu ei și deja aici încalcă voința celorlalți și. ……de aici se complica lucrurile

      Apreciat de 2 persoane

      1. Maria spune:

        Lucrurile ni le complicăm singuri. În momentul în care atenția nu va mai fi asupra lor și fiecare și-ar continua cursul vieții, fără a mai exista fraze de genul:„Nu, el nu e ca noi.”, „Nu fiule, să nu te împrietenești cu oameni ca ei”, ar fi o șansă ca lucrurile să se schimbe. Și da , „oameni ca ei”…, oameni ca și noi. Totul începe din momentul în care se simt arătați cu degetul; acel moment în care își pun fel și fel de întrebări, dacă ar fi sau nu bolnavi sau chestii de genul. Acele „mai multe drepturi”, poate nu sunt corect acordate, dar în momentul în care o societate întreagă crede că ceea ce ești tu, e ceva fabricat, ceva monstruos, măcar ceva care să-i facă să se simtă mai privilegiați. Atunci când lumea ar mai înceta să vorbească despre „ceva-ul” lor care nu se aseamănă cu „ceva-ul” nostru, nu cred că ar mai face chestii rușinoase (ex. expunerea nudității). Personal vorbind, și mie mi s-a părut la început anormal să văd doi bărbați *exemplu, puteau fi și două femei* sărutându-se în fața mea, dar în momentul în care sunt priviți cu normalitate și cu un zâmbet pe buze * dar nu unul schițat sau cu rea intenție*, ci unul cald, orice lege e dată la o parte. Pentru că în acel moment, se simt normali iar inima lor dansează. Sunt oameni, care au renunțat la anumite lucruri; familii care poate nu i-au acceptat, job-uri, și multe altele. Îmi cer scuze pentru „romanul” meu și dacă părerea mea e poate deplasată pentru un cetățean din România. Poate, vârsta fragedă pe care o dețin, mă face să cred că lumea ar fi mai bună dacă li s-ar acorda și lor o șansă.

        Apreciat de 3 persoane

      2. Din nou ai dreptate dar după cum am mai spus chiar și după ce au primit acceptul societății: de exemplu în Franța, Olanda și SUA tot au continuat cu demonstrațiile publice și încă ceva, legile carea sunt menite sa ii facă să se simtă măcar mai privilegiați( deși ma repet după cum am mai spus în tarile care i-au acceptat au suportul societății ) îngrădesc drepturile cetatenilor: de exemplu în SUA o proprietara a unei cofetarii a fost amendata usturător și i-a fost închisă afacerea pentru ca a refuzat sa facă pentru un cuplu de lesbience prăjituri sub o forma obscena deoarece acest lucru i s-a părut imoral .
        Iar în cazul României după cum am scris mai sus, dacă acceptăm astăzi casatoria persoanelor de aceiaș sex ca sa nu-i discriminat mâine va veni domnul x și va spune ca își iubește oaia și ca vrea sa se căsătorească cu ea. În acest caz vom face discriminare și îl vom refuza ? Poate par cam radical dar aceasta este dura realitate

        Apreciat de 1 persoană

      3. Ionela Roxana spune:

        buna Maria! imi place mult cum gandesti!

        Apreciază

      4. bvbalaban spune:

        Este imposibil ca un anumit grup sa aibe mai multe drepturi decat alte persoane. Ceea ce vrei tu sa aduci in discutie se numeste „discriminare pozitiva” si este acordata grupurilor vurnerabile care nu beneficiaza de acceptarea celorlalti si sunt date pentru a contrabalansa valul de ura si discriminare negativa pe care societatea o exercita asupra acestui grup. Apoi…va rog foarte mult sa ganditi putin inainte sa va dati cu parerea pentru ca drepturile fundamentale ale omului de a se casatori se refera strict la casatoria intre doi oameni care au discernamant. De exemplu daca un om sanatos vrea a se casatoreasca cu o persoana bolnava psihic pentru a o ajuta, acest lucru nu este posibil pentru ca persoana aceea nu are discernamant. Deci este mai mult decat pueril sa scornesti ideea legalizarii casatoriei intre om si animale cand este mai mult decat limpede ca aceasta nu este si nici nu va fi posibila vreodata pentru ca un animal nu poate sa isi dea acel „da” necesar pentru a realiza o casatorie! Cred ca traiesti mai mult in frica de ceea ce s-ar putea intampla si datorita acestei frici nu te intereseaza cat de mult sunt altii afectati. Vad ca incerci sa fii o persoana „buna”, ei bine nu vei atinge acel prag sufletesc pana nu inveti sa respecti libertatea si drepturile oricui. Aceasta lectie este esentiala, apoi vei dobandi o mai mare crestere spirituala, dupa ce ai invatat sa iubesti si sa gandesti din aceasta perspectiva, a omului care ii iubeste pe toti , nu preferential in functie de interese imediate sau frici nefondate. Nici unul din drepturile persoanelor heterosexuale nu a fost incalcat in nici un stat unde au fost legalizate casatoriile. Te-ai informat de pe site-uri ale oamenilor condusi de frica, conspirationisti. Societatea noastra merge spre deschidere si acceptarea diversitatii asa cum natura o prezinta nu cum o doreste o anumita norma religioasa si se bazeaza pe libertatea de a alege a omului, nu a animalelor. Apoi faptul ca o anumita afacere este afectata daca nu serveste un anumit tip de clienti, este din nou ceva normal, faptul ca acel tort era intr-o forma obscena…cel mai probabil este o minciuna sau chiar daca nu, ei nu au fost amendati pentru ca nu vroiau sa faca un tort in acea forma, pentru a puteau spune simplu, nu stim si nu putem sa il facem, ei au fost amendati pentru discriminare. Lucru care se intampla si la eliberarea negrilor, anumiti albi considerand josnic sa servesti un negru si au fost implementate legi care sa distruga acele atitudini si astazi ni se pare absolut firesc. Apoi, 1500 de specii prezinta comportament homosexual ceea ce denota clar ca homosexualitatea este parte a diversitatii sexuale din natura, nu un pacat, nu ceva nefiresc ci pur si simplu un alt fel de sexualitate ca cel al majoritatii. Studiile demonstreaza clar acest lucru. Apoi pedofilia nu se va legaliza niciodata cum nu este posibila nici legalizarea crimei sau violului, cum poti sa spui ca urmeaza la pachet aceste legalizari? Nu s-a intamplat nicaieri in lume si nici nu se va intampla vreodata si este limpede de ce. Exista o varsta minima la care un adolescent poate intretine relatii sexuale cu persoane majore si acest aspect a fost legiferat in baza studiilor psihologilor si psihiatrilor care au sustinut teoriile conform carora adolescentii pot face alegeri fara sa fie manipulati doar dupa 16 ani. De ce nu studiezi putin inainte sa faci un rau unui numar atat de mare de oameni. In romania sunt poate mai mult de 1 000 000 de persoane LGBT! Chiar nu iti pasa cat rau faci datorita fricilor tale interioare nefondate? La fel cum s-a legiferat varsta legala la care adolescentii devin responsabili, asa au venit psihologii, psihiatrii si toate marile institute de cercetare din America in sprijinul comunitatii LGBT sustinand necesitatea si normalitatea lor si in egala masura drepturile lor la egalitate. Care da incep cu cateva legi pro discriminare pozitiva deoarece trebuie aparati. Dupa tine nu striga nimeni pe strada ca esti demon, ca vei muri in iad, nu te scuipa sau injura nimeni pe strada. Daca crezi in libertate cum poti sa sustii o initiativa care duce la astfel de manifestari din partea homofobilor? Mai mult discernamant te rog, si caut studii serioase nu studiile penticostalilor, evanghelistilor sau ultraortodoxilor, ci studiile institutelor de cercetare serioase!

        Apreciat de 1 persoană

      5. Un alt fel de sexualitate decât cel al majorității este și zoofilia. Și uite ca sa îmi înțelegi punctele de vedere îți mai dau un exemplu: în America fiind profesor universitar daca susții sau măcar îți exprimi părerea în sensul în care spui ca nu ți se pare morala casatoria homosexualilor ești dat afara din învățământ. Asta nu e discriminare ? Interzicerea dreptului la opinie nu reprezinta încălcarea drepturile omului ? ( sau în cazul in care nu știi drepturile omului mai informează-te și tu. Nu te mulțumi cu ce spun ,,cercetătorii britanici”) . Și încă un alt exemplu: în Belgia se va da o lege prin care sa nu se mai scrie în documentele oficiale sexul copilului la naștere, pentru ca atunci când va fi mare sa își aleagă singur ce vrea sa fie. Și aceasta lege vine tot în sprijinul ,, minoritarilor discriminati”. Iar dacă ție aceste legi ți se par normale……e grav, undeva exista niște probleme.
        Și privind din perspectiva ateistă ca bănuiesc ca nu ești de-acord cu religia, homosexualii sunt o abatere de la legile naturii. Funcția principală a omului este perpetuarea speciei umane, deoarece rațiunea nu mai este o opțiune.

        Apreciat de 1 persoană

      6. gheorgica spune:

        @BVBALABAN . Ai si tu dreptatea ta,este vorba de casatorie ca act juridic dar nu uita ca esti in Romania unde ilegalitatile se tin lant. In tara unde primul ministru ajunge la puscarie,presedintii tarii suspectati de coruptie ministri la puscarie, judecatori,notari…..oameni care lucreaza cu legea….din toate domeniile….primari care oficiaza casatorii…la puscarie dovediti infractori periculosi.O tara unde au disparut oameni….fabrici uzine,munti cu aur,petrol…energie aroape tot ce reprezinta o valoare este insusita cu documente juridice de catre cei puternici. Daca tu la un moment esti o valoare si devii interesul unui puternic poti usor sa devii o sotie iubitoare fara sa te poti impotrivi iar valorile tale sa fie insusite legal prin actul casatoriei. O sa ajungi sa doresti sa te bucuri de circumstantele de care se bucura o femeie ca sexul slab. Pana si dreptul natural de a te reproduce il vei pierde Cui ai sa te plangi? 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  2. Sunt atat de multe lucruri de spus despre asta ca nu stiu unde sa încep si unde sa termin. Dar o sa încerc sa spun exact ce gândesc.

    România nu accepta si nu o sa accepte acest lucru pentru ca este o țara care nu a evoluat si care probabil nu o sa o facă niciodată. Daca societatea in care trăim spune ca trebuie sa trăim cumva asta înseamnă ca e normal pentru toată lumea? Nu! De ce? Pentru ca ce e normal pentru tine nu e normal pentru mine. Acceptam si trăim împreuna pentru ca nu avem de ales dar asta nu înseamnă ca daca tie iti place verde mie o sa imi placa la fel de mult. Vezi tu asta e si cu sexualitatea unora. Lumea nu se transforma ci se naște asa. Si atunci ei trebuie sa trăiască nefericiți si discriminați toată viața pentru ca unii nu le pot accepta acest lucru? Cu ce ma deranjează pe mine ca un cuplu se căsătorește? Cu nimic! Ca sunt sexe opuse sau același sex cu ce ne afectează pe noi personal o căsătorie? Cu nimic! Si atunci de ce sa nu aibe dreptul sa o facă? Cu ce ne afectează pe noi pe cine bagă x si y in patul lor? Cu nimic! Atunci de ce ne interesează atat de mult? Pentru ca ne place sa gândim ca noi suntem ‘normali si rationali’. Cât de raționali suntem daca nu putem accepta ca nu toată lumea vrea de la viața ce vrea majoritatea? Nu prea suntem raționali sincer pentru ca daca am fi nici macar nu ne-ar interesa de sexualitate. Atâta timp cât ei nu fac rau nimănui nu am sa înțeleg niciodată de ce sunt atat de urâți.

    Dar e normal sa iti pui multe întrebări când nu înțelegi ceva. ☺️

    Apreciat de 3 persoane

    1. Îmi pare rău dar nu cred ca ai înțeles subiectul, eu nu am nimic împotriva celor carea au o alta orientare sexuala….ideea e următoarea….nu a spus nimeni ca interesează pe cineva viata inima a celorlalți dar ce te faci ca aceste persoane de alta orientare primesc mai multe drepturi. Si dupa cum am mai spus Catastrofal este efectul asupra societății: noi spunem ca e ok sa se legalizeze casatoriile gay boon dar după vin și pedofilii și spun: la gay le-ai dat drepturi pentru ca spuneți ca sunteți open-minded vrem și noi legalizarea pedofiliei. Ok le dam și lor drepturi dar ce te faci când o sa o îți vezi copilul de 14 ani calare pe un om de 40(ipotetic vorbind, scuza-mi expresia) o sa spui și atunci ca nu ai treaba cu sexualitatea lui ?

      Apreciat de 1 persoană

      1. Vezi ca greșești comparând? Nu ti se pare? Ce legătura au pedofilii cu gay? Nici una. Gay nu fac rau nimeni. Ei își trăiesc viața cu sexualitatea lor asa cum fac si heterosexualii. Comparând cele doua e ca si cum ai compara violatorii cu heterosexualii. Cât despre drepturi nu zice nimeni sa li se dea mai multe dar aceleași drepturi da. De ce nu? De ce heterosexualii se cred mai buni? Pentru ca asa zice societatea. Dar vezi tu asa cum am mai spus ce e normal pentru unii nu e normal pentru toți. Sunt persoane care se prefac o viața întreaga, suferă, se sinucid. Pentru ca nu sunt acceptați. Vorbim despre ‘mai multe drepturi’ când ei nici macar nu au minimul de drepturi.

        Apreciat de 2 persoane

      2. Ok cred ca ai trecut puțin pe lângă subiect. Vezi tu omul sau ființă umana este definita prin rațiune sau gândire logica . Deci logic vorbind legea naturala spune ca una funcțiile omului este perpetuarea speciei umane . Nu am vrut sa ajung aici dar homosexualii, lesbiencele, zoofilii se încadrează într-o categorie aparte deoarece dacă încrucișezi doua specii diferite de animale iese un hibrid, o ființă impură pe care oricât ai vrea nu o poți asemăna sau alinia cu speciile pure, originale nu se va potrivi și oricât ai vrea sa îi privești altfel, fără o pereche de ochelari ai ignoranței nu ai cum sa îi vezi decât ceea ce sunt.homosexualii, lesbiencele, zoofilii sunt o abatere de la legea naturii și orice abatere de la legea naturii aduce inundații ploi acide și dezechilibre naturale.Asa ca fără supărare oricât ar fi de dura realitatea ……asta n-i s-a dat nu avem alta. O seara buna

        Apreciat de 2 persoane

      3. ☺️ Iar greșești pentru ca tu compari homosexualii cu zoofilie, pedofilie. Cred ca ar trebui sa te mai informezi si apoi putem vorbi. Pana atunci..iti urez si eu o seara buna. Este un topic fierbinte pentru ca ori vrei sa vezi realitatea ori nu vrei. Este părerea ta si o respect dar nu sunt deloc de acord. ☺️

        Apreciat de 1 persoană

      4. De ce ? acum facem discriminări ? Zoofilii ce au nu sunt și ei oameni ? De ce nu ești de-acord și cu ei ? Acum eu fac discriminări?

        Apreciază

      5. Nu are rost sa iti explic. Daca vrei sa cauți informație o găsești. ☺️ Ai dreptate nu are rost sa ne contrazicem.

        Apreciat de 1 persoană

      6. Am cautat destulă informație ……apoi am văzut realitatea si lucrurile se contrazic. O seara buna. Mi-a făcut placere

        Apreciat de 3 persoane

      7. Sau mai bine spus o seara faina *

        Apreciat de 1 persoană

      8. Nu cred ca are rost sa ne mai contrazicem ca nu putem ajunge la un consens…Suntem oameni, ființe unice cu gândiri diferite. Îți respect punctul de vedere dar din fericire pentru mine sau pentru România majoritatea romanilor gândesc asemenea mie încă. …

        Apreciat de 1 persoană

      9. Maria spune:

        Aici țin să te contrazic Andrei. Asta ar însemna că orice lucru ar trebui să-l condiționăm sub întrebarea „Dacă el face un anumit lucru acum, cei de mâine de ce nu ar face alte lucruri?” E un subiect destul de sensibil pentru orice cetățean, fie că e de acord cu ei, fie că nu. Însă pierdem esența. Acele „mai multe” drepturi nu li s-ar fi acordat niciodată, dacă lumea ar fi încetat să-i denigreze. Acum, fiecare om e liber să-și spună opinia și în același timp de a le accepta pe ale celor din jur. Îți accept și-ți înțeleg oful, legat de presupusul abuz de drepturi pe care le consideră că sunt menite pentru ei, dar la rândul nostru, avem o mulțime de legi împotriva lor. Lucrurile se bat cap în cap. Nu sunt ei niște sfinți, cu atât mai puțin noi.
        O seară frumoasă! ☺

        Apreciat de 2 persoane

      10. Ok cred ca ai trecut puțin pe lângă subiect. Vezi tu omul sau ființă umana este definita prin rațiune sau gândire logica . Deci logic vorbind legea naturala spune ca una funcțiile omului este perpetuarea speciei umane . Nu am vrut sa ajung aici dar homosexualii, lesbiencele, zoofilii se încadrează într-o categorie aparte deoarece dacă încrucișezi doua specii diferite de animale iese un hibrid, o ființă impură pe care oricât ai vrea nu o poți asemăna sau alinia cu speciile pure, originale nu se va potrivi și oricât ai vrea sa îi privești altfel, fără o pereche de ochelari ai ignoranței nu ai cum sa îi vezi decât ceea ce sunt.homosexualii, lesbiencele, zoofilii sunt o abatere de la legea naturii și orice abatere de la legea naturii aduce inundații ploi acide și dezechilibre naturale.Asa ca fără supărare oricât ar fi de dura realitatea ……asta n-i s-a dat nu avem alta. O seara faina

        Apreciat de 1 persoană

  3. In State ei manifesta tocmai pentru ca nu erau acceptați si încă nu sunt. De ce ei nu ar putea înfia un copil? De ce ei nu pot intra in anumite restaurante? Si sa iti spun din propria mea experiența? Sunt cei mai calde si mai bune si de încredere persoane. Știi de cate ori am fost aici unde sunt in cluburi normale si m-am simțit pur si simplu hărțuită? De zeci de ori! Știi de cate ori am fost hărțuită in cluburile gay? Niciodată! Si m-am dus de foarte multe ori.

    Apreciat de 3 persoane

  4. Fiind femeie într-un club de gay nu prea aveați cum sa fiți hartuita. Și cat despre copii ….știi ce a spus directorul firmei Dolce Gabanna care este homosexual? A spus ca mediul prielnic pentru creșterea unui copil nu este o familie de homosexuali sau lesbience ci într-o familie de heterosexualii.

    Apreciază

  5. Sunt oameni de alte orientări mult mai buni decât heterosexualii dar în definitiv oricât am vrea sa îi punem într-o lumina favorabila …….gândind logic ………fără supărare dar………O seara faina

    Apreciază

  6. Exista motive intemeiate pentru a nu se legaliza casatoriile gay. Din punctul meu de vedere principalul este ca va duce la legalizarea adoptilor facute de cupluri gay. Plus ca aceasta hipernormalizare a homosexualitatii nu mi se pare o idee buna. Au mai existat in istorie astfel de momente, in grecia antica. Unde era politica de stat cu scop de a controla demografic populatia. Ei traind in cetati se confruntau cu problema demografica. Rezultatul a fost ca atunci cand te apuci sa fac marketing la homosexualitate in decurs de cateva generatii oamenii ajung in proportie majoritara sa aiba un comportament bisexual, cu toate problemele ce deriva din asta. Deschisii la minte se vor tine de maini si o sa zica ce anume probleme pot aparea? Este o exacerbare a patimilor de natura sexuala si daca ai doi neuroni sanatosi in cap intelegi ca orice exacerbare a patimilor duce la suferinta.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Este primul răspuns bine gândit pe care l-am primit la acest text. Ma bucur ca încă mai exista oameni cu gândire logico-creştineasca în România

      Apreciat de 2 persoane

  7. Popateapa spune:

    @Maria
    Nu știu dacă această „toleranță” este binevenită. Încurajarea homosexualității este o metodă prin care conducerea lumii de azi vrea să aibă sub control creșterea numărului populației.(una este să procreezi alta să înfiezi un copil.)
    Totuşi America, cea care se consideră campiona democraţiei, are probleme şi acum nerezolvat cu discriminarea populației de culoare,(nu numai negri ci şi mexicanii).
    Ce părere aveți despre felul în care sunt tratate femeile în lumea arabă! În acelaşi fel sunt trate în America femeile în grupurile poligame, Mormone, etc.

    Apreciat de 1 persoană

  8. Buna,
    Nu vad unde se pierde unitatea nationala si valorile tarii daca se legalizeaza casatoriile de tip homosexual.
    In istorie au fost si vor fi mereu homosexuali. Legalizand casatoriile, mi se oare normal sa aibe aceleasi drepturi ca si restul si atat. Ce tine de exibitionism, comportamnet excesiv si imoral, sa se pedepseasca conform legii.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Pai în primul rand unitatea e deja pierduta din moment ce majoritatea locuitorilor au părerile împărțite intre acceptare și respingere legalizării căsătoriilor dintre persoanele de aceiaș sex și în ceea ce îi privește pe homosexuali probabil într-o societate viitoare majoritatea îi va tolera dar niciodată nu îi va accepta.

      Apreciază

      1. Ti se pare ca daca acceptam casatoriile homosexuale nu mai suntem o natiune unita?! Este absurd. Tot romani sunt, la fel cu cei care sunt bonavi de SIDA, Cancer, infirmi sau schizofrenici. Poti sa cataloghezi comportamentul GAY cu o boala. Doar nu expatriezi un roman ptr ca este Mormon, PSD_ist, schiop sau GAY. Eu cred ca trebuie sa iti revizuiesti bine mentalitatea.

        Apreciază

      2. Orientarea sexuala din România e precum religia musulmana majoritara și creștinismul din Africa unde musulmanii îi suporta pe creștini dar nu îi agreează cât despre compararea pe care ai făcut-o noi ii acceptam și îi compătimit pe schizofrenici la fel ca pe gay pentru ca sunt bolnavi mental dar nu le împărtășim ideologiile. Sau dacă tu o faci …..tu ar trebui sa îți revizuiești mentalitatea și eventual……sa te consulți cu un cadru medical de specialitate. …

        Apreciază

  9. vax-albina spune:

    Cunoști vreun homosexual? Eu cunosc. Sunt persoane ultra sensibile, iubitoare de viață, de artă, de literatură. Mult superioare unor ridicoli din media, de exemplu. Nu le țin partea. Ai dreptatea ta. Dar când vei depăși inhibițiile, ți-aș recomanda să citești un blog pe care îl urmăresc cu interes: https://pederanger.wordpress.com/
    PS sunt prea în vârstă ca să judec.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Eu nu am nimic împotriva persoanelor cu alte orientări sexuale. Nu a spus nimeni ca e împotriva sexualității lor. Problema este expunerea acestea în societate. La noi în tara nu am văzut gay pentru ca nu se expun datorita societății care din fericire îi respinge dar am văzut în Italia și Regatul Unit și singurii care își expuneau dragostea public erau cei cu alte orientări sexuale . Și dacă mai existau zeci de cupluri care se mulțumeau cu ținutul de mana în public lor nici săruturile nu le mai ajungeau. Am citit postări din acel blog ….da dragostea mai presus de toate……raligie, societate (ca societatea e proasta si anormala şi ei sunt singurii normali) .Degradarea calității rațiunii umane începe cu acceptarea gay-lor deoarece dacă nu îi, ,discriminăm” pe gay nu o sa îi discriminam nici pe zoofilii ca o sa fie normal ca un om sa iese cu capra(partenera de viață)la Mall nu ??? Mișto

      Apreciază

      1. vax-albina spune:

        Foooarte forțată comparație. Se pare că mai trebuie să vă informați.

        Apreciază

  10. De ce ? Pentru ca și zoofilii ca și gay-ii sunt o abatere de la regula normalității.

    Apreciază

  11. Ele spune:

    1.dar de ce crezi ca gay-i nu sunt naturali? sunt relatii intre oameni majori si felul in care aleg sa convietuiasca in intimitate, intimitate inseamna ca nu e treaba ta, plus ca la notar poti incheia orice tip de contract, respectiv unul cu clauzele gasite in codul familiei …. 2. de ce te afecteaza pe tine ce face altul in casa lui? 3. Cum te afecteaza exact orietarile altora? ( nu poti manca, nu poti bea, nu poti lucra, nu poti respira, exact ce drepturi iti iau ei?)

    Apreciază

    1. În primul rand funcția principala a omului este perpetuarea speciei umane și de aceea nu sunt naturali (am precizat și în alte comentarii despre relația sexuala om animal). În al doilea rand nu ma afectează ce face altul în casa lui ci ceea ce face public în societate deoarece aduce o influență proasta generațiilor viitoare.Si în al treilea rand dacă ai fi citii tot ceea ce am scris ai fi văzut ca nu sunt împotriva gay-lor ci împotriva legalizării căsătoriilor dintre ei deoarece acest tip de căsătorie nu este normală asa cu nici casatoria om animal nu este normala. Și ca o informație suplimentara, chiar și americanii care au legalizat aceasta căsătorie o consideră imorala.

      Apreciază

      1. Ele spune:

        perpetuarea speciei suna a religie, si, te-am intrebat, cum te influenteaza negativ (pe tine personal) faptul ca se tin de mana in public…. cu animalele e mai dificil pentru ca nu pot sa-si arate consimtamantul, atata tot ….. iar americanii….nu au nicio treaba cu prejudecati de genul, altfel nu ar fi evoluat …
        .

        Apreciază

      2. Serios ??? mai citește și tu un New York Times, nu te mulțumi cu ce găsești pe internet și perpetuarea speciei umane suna a biologie, nu a religie ….cred ca ți-ar folosi un manual de biologie în momentul ăsta și pe mine nu ma influențează negativ….eu fac parte din generația prezenta care din fericire nu se mulțumește cu ce scriu unii pe internet

        Apreciat de 1 persoană

  12. Ele spune:

    (tu nu ai nicio treaba cu gayi dar consideri ca generatiile urmatoare pot fi afectate – nu stii cum – nu stii de ce – sau generatiile urmatoare nu au discernamant? nu au acces la informatie? omul e asa usor influentabil?) – da-mi un argument bazat pe realitate, nu barfe …

    Apreciază

    1. Logic vorbind la baza unei societăți sanatoase sta o familie sănătoasă (care apropo e formata dintr-un bărbat și o femeie ) iar acceptarea gay-lor e o forma de manipulare din partea occidentului pentru a controla natalitatea . Din cate am observat tu ești de-acord și cu zoofilii deci……..vorbești dintr-o perspectiva…..ciudata . O seara faina

      Apreciat de 1 persoană

    2. Iar informațiile la care au acces sunt în proporție de 99% manipulate

      Apreciază

      1. Ele spune:

        dar tu dai de alea 1% corecte… ok

        Apreciază

      2. Eu și putinii oameni care sa știu unde sa caute

        Apreciază

  13. Ele spune:

    nu te influenteaza negativ dar cu siguranta o sa influenteze generatiile vitoare pentru ca asa ai citit tu in new york times …. am inteles acum de unde iti deriva conceptia…. ok ….

    Apreciază

    1. Nu. În New York Times am văzut un articol care spunea ca americanii accepta casatoria dintre persoanele de aceiaș sex dar o consideră imorala. Cât despre influențarea generațiilor viitoare ….normal că va influența generațiile viitoare. În media dar chiar și în filme americanii încerca să facă aceasta imoralitate sa para o normalitate

      Apreciază

      1. Ele spune:

        ok …. daca asa scrie in new york times …. eu nu ma mai contrazic cu tine ….

        Apreciază

      2. Suntem oameni. Indivizi unici cu mentalități diferite și e normal sa avem perspective diferite . Eu îți respect părerea dar în ceea ce ma privește eu o sa rămân la ideea mea. O seară frumoasă

        Apreciază

  14. gheorgica spune:

    Motivul pentru care nu trebuie lagalizata aceasta casatorie este unul: raul. Raul s-a infiltrat usor in toate mediile si a reusit sa isi creeze legi proprii. Binele a ajuns o minoritate in Romania. Raul in dorinta lui de a atinge perfectiunea, acum nu ii este suficient ca domina si a stricat echilibrul rau-bine, vrea sa distruga binele. Pentru asta el incearca atentatul la viata si morala. Ce a reusit raul de cand domina Romania? A redus populatia la jumatate, a promovat incultura si hotia,a distrus mediul, a instrainat resursele, ne-a facut dusmanosi si dezbinati…… Multi nu stiu ce presupun aceste practici, au vazut probabil doar in filme. Am sa raspund cu intrebari legate de aceste practici care sa excluda total casatoria. Poti accepta legal asemenea practici intr-o tara unde igiena personala este primitiva?(latrina,baie de doua ori pe an in iaz sau cand ploua ) Poti accepta asta intr-o tara unde anafalbetismul a ajuns la nivelul anilor 1800?…..Poti accepta legalizarea acestor practici intr-o tara unde risti sa insulti maimuta spunand maimuta unor indivizi ?….. Viata si legea nu sunt divertisment. Ai o datorie fata de tine (sa traiesti si sa te simti bine) dar ai o datorie si pentru viitor. Pentru a castiga,raul recurge la extreme. Eu consider ca echilibrul bine-rau usor dezechilibrat spre bine este locul unde trebuie sa ne aflam. In Romania viata si binele striga: help!. Romanii sun toleranti prin firea lor,nu este necesara o lege.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Exact același lucru am încercat sa punctez doar ca mai indirect. Ma bucur sa primesc și astfel de comentarii de la oameni care gândesc logic și realist.

      Apreciază

  15. Animalele se călăuzesc după cum le dictează instinctele. Nu am auzit nici măcar o dată despre o „pereche” între doi masculi. Personal consider atracţia pentru persoane de acelaşi sex ca ţinând de domeniul patologicului şi homosexualitatea o privesc cu îngăduinţă şi compasiune aşa cum privesc orice om bolnav. Dar ca să încurajezi îmbolnăvirea societăţii încurajând căsătoriile între persoane de acelaşi sex mi se pare o lipsă de logică. In fond, pe parcursul evoluţiei fiinţelor vii împerecherea s-a făcut între două sexe opuse. Şi au trecut milioane de ani fără să apară o altfel de împerechere în mod natural. Din toate tratatele existe şi din libera observaţie, s-a ajuns la concluzia că natura este cel mai perfect artizan al tuturor lucrurilor. Omul a reuşit să strice echilibrul în natură, chiar vreţi să strice şi cea mai perfectă creaţie , OMUL?
    Mi-a plăcut articoulu cu semnele de întrebare puse, dar m-au dezamăgit comentariile.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Precum se spune ca geniile gândesc la fel, bănuiesc ca se poate spune ca și oamenii bolnavi gândesc la fel din păcate. .

      Apreciat de 1 persoană

  16. pederanger spune:

    Prostii. Temerile ;i argumentele tale sunt copilărești. Natural? Pe bune, ce e natural azi în om? Majoritatea discriminată? C’mon! Trăiește și lasă să trăiască.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Argumentele mele sunt copilărești??? Ce, îl descrii ca fiind descriminat pe zoofil ?? Se ia cineva de viata cuiva ? Aici e vorba de diferențele de opinii și din fericire 80% din romani împărtășesc aceleași idei ca mine. Nu te obliga nimeni sa fii de-acord cu mine. Aste sunt ideile doar câtorva milioane de romani nu doar ale mele și na trebuie cum zici tu sa mai crească și poporul asta ca sunt toți niște copii…….te zbați ca pestele pe uscat degeaba . Spui că am argumente copilărești tu care nu vii cu nici un argument……patetic .

      Apreciat de 1 persoană

      1. pederanger spune:

        Faci asociații anapoda, construiești tot felul de asemănări forțate între zoofilie și homosexualitate, jonglezi cu termeni de genul natural, firesc etc, apoi îmi ceri mie să argumentez, de parcă ție chiar ți-ar trebui niște argumente ca să îți modifici opinia. Omul nu mai este natural de secole, dar tot recurgem la acest argument. Știu dragule că tu nu vrei nici un argument, tu vrei doar polemică de dragul polemicii. Și e clar că nu cunoști persoane gay, că dacă ai cunoaște, ai redeveni uman măcar în comentarii după ce ți-ai vărsat oful de majoritar prigonit! Îți doresc viață lungă și îmbelșugată ca să ai timpul și seninătatea să vezi că greșești.

        Apreciat de 2 persoane

  17. Aliosa spune:

    Subiectul este atat de complex incat ne-ar trebui luni de zile ca sa-l lamurim pe deplin ! 🙂
    Nu sunt trambitasul nimanui, nu ma iau dupa altii, nu am nimic cu nimeni, dar in cazul de fata,
    chiar daca parerea mea va fi contrazisa ca sa nu spun injurata, eu tot mi-o voi exprima ! 🙂
    Daca DUMNEZEU a creat pe ADAM si EVA, barbat si femeie,
    daca SARPELE i-a ademenit ( manipulat ca Basescu&Iohannis pe ” tinerii liberi si frumosi”) 🙂 😦 🙂
    ” sa muste din fructul ” iubirii, de ce oare UNII vor sa SCHIMBE ordinea fireasca a lucrurilor in vazul lumii ? 😦
    Cum pot PERPETUA specia umana DOI BARBATI
    cand DUMNEZEU a creat pentru asta un BARBAT si o FEMEIE ? 😦
    Cei care-s GAY , cum au aparut pe lume ? 😦
    Din DOI gay ??? 🙂 😦 🙂
    Cum fiecare are dreptul sa faca ce vrea,
    daca doi BARBATI vor sa se CASATOREASCA intre EI,
    n-au decat s-o faca dar nu in VAZUL lumii CRESTINE ! 😦
    Felicitari pentru postare Andrei…! 🙂
    ” In vremuri ale INSELATORIEI universale, a spune ADEVARUL este un act revolutionar” ( George Orwell )
    si de mare CURAJ adaug EU ! 🙂
    Weekend placut ! 🙂
    Aliosa.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc. Ma bucur sa aflu ca mai exista și oameni raționali în această țară și nu doar ,,toleranți ” .Stimă 🙂

      Apreciază

  18. zaraza26 spune:

    Daca societatea noastra ar fi perfecta, as spune ca nu avem nevoie de vreo schimbare. In opinia mea, sunt necesare multe schimbari pentru a ne fi tuturor mai bine. Acceptarea celorlalti asa cum sunt este un pas spre o societate mai buna. Apare problema infierii copiilor, caci am citit chiar ieri despre cazuri de copii care au fost infiati de familii netraditionale si nu toti au o amintire foarte buna. Cand cvasi-majoritatea va accepta schimbarile, se vor gasi si solutii. Dar primul pas, repet, este de acceptare. Altfel apare frustrarea, cu care ne confruntam zilnic, uneori cu accente dramatice.

    Apreciază

  19. sublompas spune:

    Pe mine ma ingrijoreaza, puti,n ce-i drept, viitorul indepartat (sau mai apropiat?) si valorile acelei societati viitoare. Casatoria gay e doar un aspect, nu mai mentionez avansul tehnologiei s.a.m.d. Dar viitorul nu este al meu. As vrea sa nu fie nici al copiilor mei, dar fiindu-mi frica de boala si singuratatea care ma-r putea pandi la batranete, poate va trebui sa las si eu urmasi. Recomand cartea „Viitorul nostru postuman”, Francis Fukuyama. Despre o imagine cat se poate de realistica a unui posibil viitor.

    Apreciat de 1 persoană

  20. Georges 2679 spune:

    Bonne soirée et merci de ta visite…bon week-end

    Apreciază

  21. Mie mi se pare normal sa fie legalizat. Pana la urma pedofilia si zoofilia este mai mult viol. Adică una dintre persoane sau animalul nu isi da acceptul (cu toate ca in cazul zoofiliei nu stiu care este animalul). Mi se pare ca orice om care plătește aceleasi taxe ca toti ceilalți si este egal in toate, ar trebui sa aibă dreptul sa se căsătorească. Daca tot urmam aceasta „lege a naturii”, atunci sa imi explicați de ce exista homosexualitate in mii de specii. Homofobia exista doar la una. Unde este anormalitatea? Nu vad problema casătoriilor gay si le susțin. Nu inteleg de ce trebuie sa fie inegalitate. Si repet: TOTUL SE PETRECE CAND AMBELE PERSOANE IN CAUZA ISI DAU ACORDUL. Multumesc pentru atenție.

    Apreciază

    1. Asta este părerea ta și o respect dar din fericire numărul oamenilor din România care sunt împotriva acestei căsătorii este mai mare decât al celor care sunt de acord cu această anormalitate .

      Apreciază

  22. Textul e bine documentat. Îmi place că pornești la „drum” cu bagajele pline. Și ai argumentelela îndemână. Am citit comentariile și le susții sustenabil , nu arunci ipoteze în gol. Îmi place.

    Apreciază

  23. bogdanadm spune:

    @BVBALABAN: Nu va cunosc si nu ma cunoasteti, dar ceea ce a facut Andreinewcreation se numeste exprimarea opiniei, in timp ce ceea ce ati facut dvs. se numeste manipularea adevarului. In primul rand, va rog frumos sa-mi dati si mie link spre statisticile sau ” insitutele de cercetare serioase” pe care le-ati citat in comentariile dvs. respectiv ‘ 1500 de specii prezinta comportament homosexual’ si ‘ In romania sunt poate mai mult de 1 000 000 de persoane LGBT’. Unde ati citit aceste lucruri, de curiozitate? Pe wikipedia, unde articolul este facut de catre ACCEPT? In al doilea rand, m-a umflat rasul cand am citit “Apoi pedofilia nu se va legaliza niciodata cum nu este posibila nici legalizarea crimei sau violului, cum poti sa spui ca urmeaza la pachet aceste legalizari? Nu s-a intamplat nicaieri in lume si nici nu se va intampla vreodata si este limpede de ce”. Cand porniti o argumentatie, va rog sa scrieti cu DISCERNAMANTUL pe care dvs. il pretindeti. In Orientul Mijlociu casatoria cu si intre minori este o practica curenta, lucru care s-ar putea sa devina o practica in curand si in Europa, pe fondul invaziei de imigranti care a avut loc de anul trecut. Va rog sa folositi argumente pertinente, rationale, juridice, nu argumente ieftine, melodramatice de genul:”Chiar nu iti pasa cat rau faci datorita fricilor tale interioare nefondate?”.Despre ce rau vorbim? Nu trebuie sa fii de partea “penticostalilor, evanghelistilor sau ultraortodoxilor” ca sa fii contra, trebuie doar sa ai gandire critica si un cat de cat simt al argumentatiei.
    @Andreinewcreation: Felicitari pentru curajul de a pune in dezbatere un subiect foarte delicat si pentru argumentele prezentate. M-a preocupat si pe mine acest subiect, insa nu putem rezista progresului…… oricare ar fi acesta.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc pentru suport

      Apreciază

      1. bogdanadm spune:

        cu placere.sunt niste corectii de facut in text. „opiniei” in loc de „opinie” si la ultimele cuvinte sunt „progresul…oricare ar fi acesta”. Te rog sa faci corectiile, daca mai poti.Mersi.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s