Comunismul subtil-control absolut

După ce au ajuns la putere comuniștii o promovat o ideologie care a avut ca scop controlul total asupra maselor. Aceasta ideologie  avea la bază desființare individului care era foarte greu de controlat deoarece gândea independent cu  masa care era alcătuită din totalitatea indivizilor din stat  care aveau un cuvânt doar în comun și care deoarece nu se puteau exprima indidual li se impuneau ideile.
O ideologie asemănătoare comunismului  se promovează și în zilele noastre cu mențiunea ca acum e promovată la nivel mondial. În comunism dacă veneai cu o idee erai închis sau deportat, iar în zilele noastre poți veni cu 1 milioane  de idei, ca oricum nu ești băgat în seamă.
Astăzi controlul asupra populației este mai puternic decât în comunism și este introdus sub o forma mult mai fina: dacă atunci făceai ceva erai raportat securității de vecini, prieteni, colegi. Astăzi nu mai este necesar așa ceva pentru ca suntem spionați 24 din 24 cu ajutorul tehnologiei.
Controlul populației a fost acceptat de populație involuntar. Invențiile și evoluția tehnologiei a ajutat într-un procent mic omul comun  în comparație cu cât a ajutat la controlarea lui.
Oamenii au acceptat  multe ,,masuri de siguranță” care au fost folosite exclusiv împotriva lui. Camerele de supraveghere spre exemplu pe care le găsim aproape peste tot, au ajutat la scăderea infracționalității ?,, Nici într-un caz”… cât se fura înainte se fura și acum deoarece nu exista masuri de siguranță care sa nu  fie încălcate și depășite.
Multe dintre ,,masuri de siguranță” au fost impuse tocmai în urma unor acțiuni pe care cei care vor control total le-au executat pentru a evidenția faptul că ceea ce ei ne oferă este vital.
Un exemplu edificator ar fi cipul pe care l-au introdus în SUA pentru siguranță populației. În urma unei răpiri a unei fetițe au apărut cei de la securitatea națională la TV și au explicat că dacă fetiță ar fi avut cip ar fi fost foarte ușor de găsit. Serios ? De parca răpitorii nu i-ar fi scos cipul…
..
Cipul  este ultima piesă din puzzle . Cipul oferă control TOTAL asupra oamenilor.Poate oferi informații despre un individ de la localizarea exacta pana la informații despre ce a mâncat persoana respectiva.
Deci la sfârșit vine intrebarea siguranță sau control ?

Anunțuri

5 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Ele spune:

    nu ajuta la nimic (cred), sa-ti faci probleme ca esti urmarit, ma gandesc ca nu ascunzi lucruri extra-terestre, si cu ideile, poti sa gasesti o cale sa le pui in aplicare pentru ca nu prea e responsabilitatea altora…. ajutorul mai rar pica din cer ….

    Apreciat de 1 persoană

  2. mopana spune:

    Control mai mult ca sigur 😦 Siguranta… Poate…

    Apreciat de 1 persoană

  3. calinakimu spune:

    Totul poate fi controlat, cercetat, supus, cucerit, agresat, exploatat…mai puțin IUBIREA. Pare deplasată aceasta afirmație în contest, dar de fapt contextul este DEPLASAT și pentru asta trebuie să mulțumim…partidelor, oricum s-ar numi acestea.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Artistic spus……cam așa e

      Apreciat de 1 persoană

  4. îmi place textul. Ai punctat bine finalul cu acea întrebare.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s